Kingston DT Ultimate G2 – Mai nou, mai mare, mai rapid [REVIEW]

de: Radu Neagu
19 08. 2011

Nu am sa insist la modul extrem pentru un stick USB, va spun de pe acum. Nu am sa scriu o polemica despre vitezele extraordinate pe care le are USB 3.0 sau despre capacitatile fantastice pe care le detine u stick USB, mai ales din punctul de vedere al raportului pret-capacitate, care, in cazul dispozitivelor ce nu contin un HDD clasic este destul de slab, inca. Spun inca, pentru ca nu cred ca va fi vre-odata, cel putin nu in urmatorii 10 ani vre-un fel de aliniere a acestor standarde. Avand in vedere ca preturile la ambele tipuri de dispozitive, HDD-ul si memoria de tip Flash sunt in scadere continua, iar capacitatea acestora creste exponential insa odata cu acestea creste si nevoia utilizatorului pentru spatiu de stocare extern, eu raman la HDD-urile externe din acest punct de vedere. Asta nu inseamna ca nu folosesc stick-urile USB, ci doar pe cele mici pentru un transfer de date rapid sau o instalare de sistem de operare. Pentru stocarea de informatie prefer HDD-urile cu conector E-SATA, care imi ofera o viteza suficient de mare, concurenta cu cea a standardului USB 3.0.

[table id=88 /]

Kingston este unul dintre producatorii cu renume in domeniul memoriilor Flash, fie ele stick-uri USB sau Memorii RAM sau chiar si SSD-urile mult indragite insa mai putin accesibile. Odata cu oficializarea standardului USB 3.0 acesta a avut deja pe piata produse care beneficiau de acesta. Aici intervenea problema controlerului pentru acest standard care si-a facut aparitia putin mai tarziu. Astfel daca aveti o placa de baza cumparata la sfarsitul anului trecut sau in decursul acestui an este foarte posibil sa aveti USB 3.0. Avand in vedere ca s-au vandut insa mai multe laptopuri decat sisteme desktop in ultima vreme, iar majoritatea din portabilele vandute au fost cele la un pret si o coniguratie medie, sansele ca acestea sa dispuna de USB 3.0 sunt ceva mai reduse.

In concluzie suportul pentru USB 3.0 este putin mai redus decat ne-am fi asteptat.Atat pentru laptopuri cat si pentru desktopuri exista o solutie destul de simpla, controllerul USB 3.0 pe PCI express, asta in cazul in care nu doriti sa faceti upgrade la o noua placa de baza. Solutia functioneaza, foarte bine, la fel de bine ca si un controller intern, iar vitezele de transfer nu difera de cele ale unui controller integrat. Integrat este insa putin spus oricum, pentru cei de la Intel care pe placile lor de baza folosesc controllere NEC, motivul fiind ca nu au implementat tehnologia direct in chipset-ul placii, probabil aici este de vina Thunderbolt, portul care concureaza direct cu acesta. La AMD, situatia este insa diferita, acestia integreaza in chipset-ul noilor placi pentru procesoarele APU controllerul USB 3.0.

Sa trecem insa la subiectul articolului nostru, Kingston DT Ultimate G2. Poate ca v-ati dat seama de unde vine G2, mai exact de la generatia a doua. Prima generatie era ceva mai lenta, in pachetul acestuia exista un cablu in Y pentru a sustrage mai mult curent din porturile USB si de asemenea atingea temperaturi ceva mai ridicate datorita acestui fapt. Versiunea a doua, G2, rezolva toate aceste probleme.

Testele au fost efectuate pe un controller USB 3.0 pentru desktop, un model de la NEC care pentru a oferi o performanta ridicata si pentru a putea efectua testul cat mai exact a fost cuplat cu un SSD, OCZ Vertex 2, cu o viteza de transfer cu mult peste cea a stick-ului Kingston. Diferentele sunt ca primul stick este cel de 32 GB iar versiunea a doua este cel de 64 GB.

[album: http://playtech.ro/wp-content/plugins/dm-albums/dm-albums.php?currdir=/wp-content/uploads/dm-albums/DTG2/|width=480]

Diferentele dintre cele doua stick-uri sunt in felul urmator, ma refer aici la viteze de citire si de scriere. In primele linii aveti specificatiile producatorului iar mai jos testele efectuate, atat cu un singur fisier cu dimensiunea de 4.5 GB cat si cu 4.5 GB de poze cu o dimensiune medie de 4 MB. De ce am testat in acest mod? Pentru ca diferentele sunt destul de mari la transferul unui fisier de dimensiuni mari fata de transferul altor fisiere de dimensiuni reduse. Cu cat mai multe si mai mici sunt fisierele cu atat viteza de transfer scade, atat la scriere cat si la citire. Cel putin in viata reala nu copiem doar fisiere de 4.5 GB nu?

[table id=87 /]

Cifrele spun tot. Din punct de vedere al vitezei G2 este cu mult peste prima versiune. Ce este mai interesant e ca in comparatie cu vitezele precizate de producator pentru varianta a doua, rezultatele obtinute pe sistemul de test, sunt mai bune. Rezultatele mai ridicate decat cele specificate se datoreaza in primul rand SSD-ului din sistem folosit la testare precum si controllerului USB 3.0 pe PCI Express, care de asemenea este alimentat suplimentar. Posibil, de fapt mai mult ca sigur ca pe un laptop rezultatele sunt putin diferite, avand in vedere existenta unui HDD normal in acesta. Pentru variantele cu SSD situatia este diferita bineinteles.

Discutia despre pret este una generala. Intrebarea ramane acum daca merita sau nu cumparat un astfel de stick. Aici decizia depinde de fiecare dintre voi, aveti nevoie de o capacitate atat de mare, sau de o viteza atat de ridicata? Avand in vedere ca pretul pentru modelul de 64 GB este undeva la 620 Lei iar pentru varianta de 16 GB este de 219 Lei, eu personal as prefera o capacitate mai redusa, cea de 16 GB pentru a beneficia de o viteza ridicata si de dimensiuni mai reduse iar pentru restul informatiilor as folosi un HDD extern pe E-SATA, mai ales ca pretul pentru 320 GB este undeva la 200 Lei.

Nevoia insa de un stick rapid este insa sigura, este mai mic, mai rezistent la socuri, mai portabil, mai usor de manevrat, alte avantaje banuiesc ca mai gasiti si voi nu?